vineri, 7 ianuarie 2011

Diferențele dintre generații......

     Cu toții avem bunici sau părinți mai bătrâni care nu sunt la curent cu tehnologia. Cât ai vrea tu să îi explici ceva nu poate întelege pentru că nu vede nimic interesant la un calculator de exemplu, preferă îngrijitul animalelor sau uitatul la televizor pe TVR1.
     De câte ori nu ați auzit "Ce tot faci toată ziua la calculator, pune și tu mâna pe o carte! În zilele noastre foarte puțini adolescenți mai citesc cărți. Există stereotipul acela "Citește, ca să ai un vocabular dezvoltat". Cu ce îmi dezvolt eu vocabularul dacă citesc Baltagul de exemplu, unde se folosesc cuvinte vechi și nefolosite în zilele noastre. Nu mai bine urmaresc emisiuni inteligente, unde există un vocabular inteligent și dezvoltat? Adevarat este că sunt și persoane care stau toată ziua la calculator și doar se joacă și când se uită la televizor, se uită la Desene Animate. De la asemenea persoane nu poți să te aștepți la foarte mult.
     Cel mai rău lucru este că și la școală/liceu ești obligat să citești. Stiți vorba "Dacă nu vă place lectura, o să vă fac eu să vă placă!". Eu consider că este o mare greșeală ca un profesor să te oblige să citești ceva ca nu îți place, deoarece în cel mult două săptămâni ai uitat complet despre ce era vorbă în carte. Eu sunt de parere că la Limba Română trebuie să învățăm mai multă gramatică decât literatură, deoarece gramatica te ajută să vorbești corect, fără dezacorduri și să știi să scrii corect, ca degeaba faci tu metafore dacă zici "Florile este cu miresme de vis".
     Oare când o să prindem acea zi când toți elevii vor avea un calculator în fata și profesorul de asemenea și toate lecțiile vor fi facute pe calculator, probabil niciodată,mai ales în România.
     Foarte mulți se duc la "țară" ( la bunici) ca să se relaxeze. La "țară" ești detașat de tehnologie și ,parcă, descoperi că pe lumea aceasta sunt și lucruri mai frumoase decât Cunter Strike și Facebook. Dar mai sunt și excepții când ai bunicii în oraș(de exemplu eu), atunci încerci sî te adaptezi și să găsești și alte activități captivante.
    Cu toții aveți sau cunoașteți prieteni care au parinții  "comuniști", adică cei care au o listă foarte lungă de reguli și interdicții. Acei părinți încă nu au reușit să se adapteze la generația nouă. Cea mai mare greșeală a unui părinte este să pui prea multe interdicții unui copil, acesta va face tot posibilul să nu le respecte, iar cel care are puține interdicții se gândește că și așa nu prea are interdicții și le va respecta pe cele care le are.
    Ați avut profesori bătrâni care aveau o grămadă de interdicții și reguli, de exemplu vara să veniți în pantaloni lungi sau fetele să nu se macheze, baieții fară cercel în ureche și de fiecare dată acel profesor punea note mici.

    In final sper pentru binele vostru că nu aveți astfel de profesori sau de părinți și dacă aveți încercați să discutați cu ei cât mai mult pentru a prinde mai multă încredere în voi.